Drepturi banesti pentru un salariat decedat. Cine vor fi beneficiarii?

de Ioana Stoica 16 Iul. 2024 1436

Drepturi banesti pentru un salariat decedat. Cine vor fi beneficiarii?
"Unitatea a primit o sentina civila pentru recalculare drepturi banesti. Pe sentinta este trecuta si un salariat care este decedat de aproape un an. Cine beneficiaza de drepturile banesti si care este baza legala pentru acordarea acestor drepturi? Care este obligatia unitatii cu privire la instiintarea acestei situatii?" Raspunsul specialistilor:


Contractul  individual de munca are caracter ”intuitu personae”,  este  incheiat in considerarea expresa a calitatii personale a fiecarei parti, fiind exclusa reprezentarea si transmiterea pentru cauza de moarte. Caracterul personal al contractului vizeaza deopotriva ambele parti.


Desi, caracterul personal al contractului nu este afirmat “expresis verbis : de Codul muncii, nu este contestat de niciun autor al literaturii de specialitate.
 In caz de deces al salariatului, drepturile salariale datorate pana la data decesului sunt platite, in ordine, sotului supravietuitor, copiilor majori ai defunctului sau parintilor acestuia. Daca nu exista nici una dintre aceste categorii de persoane, drepturile salariale sunt platite altor mostenitori, in conditiile dreptului comun.

 

Articolul 167 din Codul muncii precizeaza ca salariul se plateste direct titularului sau persoanei imputernicite de acesta. Asadar, plata drepturilor salariale in caz de deces al salariatului se face catre persoanele aratate - sot supravietuitor, copii, parinti - in ordinea mentionata, independent de imprejurarea ca s-a cerut sau nu deschiderea succesiunii, independent de imprejurarea ca persoanele in cauza au calitatea de mostenitori legali sau testamentari, precum si de imprejurarea ca au acceptat sau nu succesiunea.

 

Potrivit art. 76 alin. (2) lit. p) din Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, sumele reprezentand salarii/solde, diferente de salarii/solde, dobanzi acordate in legatura cu acestea, precum si actualizarea lor cu indicele de inflatie, stabilite in baza unor hotarari judecatoresti ramase definitive si irevocabile/hotarari judecatoresti definitive si executorii, inclusiv cele acordate potrivit hotararilor primei instante, executorii de drept sunt considerate venituri asimilate salariilor acestora aplicandu-li-se regulile de impunere proprii veniturilor din salarii.  

 

 In ceea ce priveste  veniturile salariale ale personalului din sectorul bugetar, la art. 7 lit.m) din Legea nr.153/2017 se prevede ca venitul salarial al personalului din sectorul bugetar cuprinde salariile de baza, soldele de functie/salariile de functie, soldele de grad/salariile gradului profesional detinut, gradatiile, soldele de comanda/salariile de comanda, indemnizatiile de incadrare, indemnizatiile lunare si, dupa caz, compensatiile, indemnizatiile, sporurile, majorarile, adaosurile, primele si premiile, precum si alte drepturi in bani si/sau in natura, corespunzatoare fiecarei categorii de personal din sectorul bugetar.

 

Asadar, opinam ca aceste sume fiind stabilite in mod definitiv in favoarea salariatului prin hotarari judecatoresti devenite executorii au fost recunoscute ca fiind datorate  acestuia si au intrat in patrimoniul sau inainte de data decesului si fara a se fi stins la moartea titularului, intrucat nu a fost efectuata plata.


 
Astfel, desi sumele prevazute prin hotarari judecatoresti avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din institutiile si autoritatile publice,  ca si salariul, au caracter personal, decurg dintr-un raport de munca incheiat intuitu personae si avand in vedere  ca acestea sunt venituri asimilate salariilor, pot  fi platite dupa decesul titularului persoanelor prevazute la art.167 alin. (2) din Codul muncii, in ordinea descrisa.

 

Este binecunoscut ca, transmisiunea mostenirii este o transmisiune universala, intrucat are ca obiect patrimoniul persoanei fizice decedate ca universalitate juridica, adica totalitatea drepturilor si obligatiilor care au valoare economica si care au apartinut defunctului.
Drepturile si obligatiile nepatrimoniale, in principiu, nu se transmit prin mostenire.


Tot astfel, nu se pot transmite prin mostenire:
 

– drepturile patrimoniale care se sting la moartea titularului, intrucat au caracter viager sau sunt contractate ori nascute exlege  ”intuitu personae” (dreptul de uzufruct, dreptul la pensie);
– obligatiile personale legate de calitatile personale ale defunctului si cele nascute din contractele incheiate ”intuitu personae”.
In speta,  nu se poate  retine ca drepturile respective fac parte din cele exceptate mai sus, avand in vedere ca art. 167 Codul muncii se refera la drepturi salariale datorate pana la decesul beneficiarului nemijlocit, pentru ca dupa acel moment, fostul salariat nu mai poate fi considerat ca persoana indreptatita la drepturi salariale,  asa incat ele se cuvin mostenitorilor in ordine stabilita de lege, potrivit dreptului comun.
Platile salariale au intrat in patrimoniul salariatului inainte de data decesului, iar dreptul la aceste plati nu s-a stins la moartea titularului lor, astfel ca institutia  are obligatia sa le acorde mostenitorilor defunctului.

 

Este binecunoscut faptul ca transmiterea activului succesoral (ca si a pasivului) poate fi universala, cu titlu universal sau cu titlu particular.
Cu atat mai mult, mostenitorii regulati sunt considerati continuatori ai persoanei defunctului, iar in momentul deschiderii succesiunii creantele defunctului, inclusiv cele solidare se divid prin efectul legii, intre comostenitori si terti in proportie cu partea ce revine fiecaruia din mostenire.

 

Faptul ca  drepturile banesti nu au fost acordate pana cand a intervenit decesul nu inseamna ca ele nu mai pot fi acordate sau ca dreptul s-a pierdut.
Diferentele salariale acumulate si neplatite nu vor putea fi retinute de angajator, ci ele reprezinta drepturi de creanta. Drepturile salariale nu sunt intuitu personae, ci mostenitorii au dreptul de a pretinde plata lor dupa decesul defunctului. (Decizia 445/2019 din 27 martie 2019, pronuntata de Sectia I-a Civila)
Orice interpretare, care ar exclude plata creantelor catre mostenitori (in conditiile art. 167 alin. 2 din Codul muncii), ar contraveni atat normelor constitutionale (art. 16 alin. 1, art. 41 alin. 1, art. 46 si art. 53 din Legea fundamentala), cat si dispozitiilor art. 14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale si Protocolului art. 12 la Conventie.

 

Plata drepturilor salariale ale personalului bugetar nu are nicidecum caracter „intuitu personae” (banii neavand caracter personal), fiind nascuta „ope legis” si fiind similara oricarui alt drept de creanta banesc (corelativ obligatiei de „a da” o suma de bani). Un asemenea caracter este infirmat incontestabil de prevederile art. 167 din Codul muncii.

 

In concluzie, drepturile banesti obtinute de salariatul care a decedat vor reveni mostenitorilor, conform art.167 Codul muncii. Institutia are obligatia de a achita aceste drepturi banesti in conformitate cu hotararea judecatoreasca devenita definitiva, in caz contrar, mostenitorii putand solicita executarea silita a institutiei prin intermediul executorului judecatoresc in vederea indestularii creantei decedatului, creanta care revine in situatia de fata, mostenitorilor acestuia.


 
Un raspuns oferit in martie 2024, de catre expertii de la PortalInstitutiiPublice. Da click aici pentru mai multe raspunsuri si sfaturi de la specialisti in legislatia muncii si administratie publica. 

Ioana Stoica Autor: Ioana Stoica
Ioana Stoica, profesionist cu experienta de peste 7 ani in contabilitatea si fiscalitatea institutiilor publice, organizeaza si redacteaza spete contabile din domeniul bugetar, aducand in atentia dvs. orice modificari de ultima ora din acest sector legislativ. 



Ti-a placut acest articol?
Recomanda-l prietenilor:
Va place acest articol ?
Dati o nota de la 1 la 5 !

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi

Newsletter zilnic GRATUIT

Modificari legislative aplicabile Institutiilor Publice in 2024

Va oferim Cadou un Raport Special Gratuit "Modificari legislative aplicabile Institutiilor Publice in 2024"

Aboneaza-te GRATUIT la Newsletter-ul infoinstitutii.ro pentru a primi cele mai proaspete informatii si analize referitoare la subiectele care te intereseaza!


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016

Comentarii

0 comentarii

Lasa un raspuns

Informatiile scrise aici sunt confidentiale.

Adresa de email data nu va fi publicata niciodata. De asemenea, toate informatiile furnizate nu vor fi partajate cu terte persoane.



Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!

eNews Info INSTITUTII

Modificari legislative aplicabile Institutiilor Publice in 2024

Va oferim Cadou un Raport Special Gratuit "Modificari legislative aplicabile Institutiilor Publice in 2024"

Completeaza adresa de email la care vrei sa primesti Raportul Gratuit

eNews Info INSTITUTII

Modificari legislative aplicabile Institutiilor Publice in 2024

Va oferim Cadou un Raport Special Gratuit "Modificari legislative aplicabile Institutiilor Publice in 2024"

Completeaza adresa de email la care vrei sa primesti Raportul Gratuit

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016